
Experiența artistului.
Serghei Butuc este un artist tatuator cu o experiență de peste 15 ani acumulată în România dar și în saloane din Elveția, Germania, Marea Britanie și Italia. Este specializat în tehnica Realistic Color. Cu peste 30 de premii câștigate la convenții atât naționale cât și internaționale, Serghei Butuc, este unul dintre cele mai recunoscute nume în România când vine vorba de tehnica Color. Capacitatea lui de a reda textura pielii, lumina, umbrele și profunzimea culorilor îl plasează în topul artiștilor de Color Realism din țară. Experiența acumulată în saloane din toată Europa, combinată cu stilul său matur și abordarea tehnică impecabilă, face ca prezența lui Serghei în cadrul Oby Ink Academy să fie unul dintre cele mai valoroase atuuri ale noastre. Cursanții au șansa rară de a învăța arta tatuajului de la un artist care nu doar stăpânește tehnica, ci o duce la nivel de artă.

Serghei la Oby Ink Academy.
Rolul lui Serghei Butuc în cadrul Oby Ink Academy este esențial pentru formarea cursanților care își doresc să înțeleagă și să stăpânească tehnica Realistic Color la un nivel avansat. Seminarul susținut de el este construit astfel încât studenții să treacă de la noțiuni de bază despre culoare la înțelegerea profundă a modului în care aceasta influențează volumul, lumina și expresivitatea unui tatuaj. În seminarul din cadrul cursului vei învăța cum se lucrează corect cu straturi, cum să saturezi o culoare, cum se construiește o compoziție în color realism și cum se obține acel efect „vibrant” care face ca tatuajul să pară viu. Suntem mândri să avem în echipa noastră un artist atât de experimentat și suntem convinși că toți cursanții vor avea foarte multe de învățat după aceasta experiență cu Serghei.
